Fui sobre agua edificada, mis muros de fuego son. Esta es mi insignia y blasón
(Pe apă am fost clădit, zidurile-mi sunt făcute din foc. Aceasta îmi este stema și blazonul)
Motto-ul orașului Madrid
În timp ce mă pregăteam să încep povestea călătoriei la Madrid, m-am întrebat brusc care este semnificația motto-ului. Din ce văzusem, nu mi s-a părut că orașul ar fi fost situat într-o zonă cu multe ape, ci mai degrabă una aridă și deosebit de călduroasă. Deci... de unde atâta apă?
Explicația vine de undeva din evul mediu timpuriu, atunci când această zonă făcea parte din Califatul de Cordoba. La sosirea arabilor undeva în jurul anului 860, prin subteran curgeau nenumărate izvoare, ceea ce i-a determinat pe aceștia să ridice aici o cetate denumită Mayrit, menită a apăra pe de o parte Toledo, aflat în sud și care, în același timp, să constituie o bază pentru viitoarele expansiuni către nordul creștin. Pentru ridicarea zidurilor s-a folosit cel mai răspândit material ce putea fi găsit în zonă, acesta fiind cremenea. Ulterior, în 1086, în timpul Reconquistei zona a intrat în componența Regatului Castilliei, care a continuat ridicarea și extinderea zidurilor, prin folosirea aceluiași material. În timpul numeroaselor asedii, vârful de metal al săgeților provoca mici scântei la impactul cu cremenea zidurilor, ceea ce crea impresia că acestea ar fi incandescente. Apă și Foc...
Deci, să revin la călătorie. Ca și hoinăreala la Barcelona de anul trecut, cea de la Madrid a fost prilejuită de o deplasare în interes de serviciu. De data aceasta însă nu am putut rămâne prea mult în plus față de durata seminarului, așa încât nu am putut să iau decât o singură noapte de cazare în plus (plătită din banii mei).
Ce pot să spun după doar trei zile de vizitat oarecum pe fugă? Parcă nu am fost impresionat în mod deosebit de acest oraș. Prin comparație, Barcelona mi s-a părut mult mai caldă, mai pitorească, mai eclectică și mai îngrijită decât un Madrid rece și sobru, suferind parcă de o nostalgie a unor mult mai glorioase vremuri de mult trecute. Poate fi doar o impresie greșită datorată în mare parte faptului că am avut mult mai puțin timp la dispoziție pentru vizitat, ceea ce m-a determinat să „alerg” între obiectivele cele mai reprezentative.
Alături de Palatul Regal și Muzeul Prado, zona zero a Madridului este în Puerta del Sol, numele acestei piețe venind din perioada în care aici era poarta dinspre răsărit a vechiului Madrid. Aproximativ în zona dintre acest punct, Palatul Regal la vest, Muzeul Prado la est și Gran Vía la nord se poate spune că pot fi găsite cele mai multe obiective al Madridului, grosul turiștilor regăsindu-se de regulă între aceste patru simboluri.
Bineînțeles că nu poate fi uitat ori lăsat la urmă celălalt simbol important: Estadio Santiago Bernabeu, templul fotbalului suprem și casa celui mai titrat club al lumii, Real Madrid. Dacă sunteți suporteri ai altei mari echipe, vă rog nu dați cu pietre: așa am auzit că ar fi considerat acest club. Până la vizitarea stadionului aveam impresia că Lionel Messi ar fi jucător al lui Real Madrid, când în realitate acesta joacă la rivala FC Barcelona. Nu sunt microbist, nici măcar ca hobby, iar când am ajuns la stadion, după câteva fotografii mă pregăteam să plec mai departe. M-am oprit pentru câteva secunde, suficiente pentru a mă răzgândi. În Olanda vizitasem Amsterdam Arena lui Ajax; aș fi putut oare să ratez totuși ocazia să mă plimb în templul fotbalului spaniol?
Turul (neghidat) costă 25 de euro și începe cu o plimbare scurtă prin tribune, de unde se pot face fotografii spectaculoase a terenului propriu-zis. Panta tribunelor (cel puțin la nivelele de sus) este foarte înclinată, pentru a înlesni o priveliște cât mai bună a luptei ce se desfășoară pe gazonul situat la câteva zeci de metri sub tine.
După panorama de sus din tribune, vizita continuă la nivelele de jos cu galeria de trofee și jucători. Deși Real Madrid este considerată echipa momentului în Spania, totuși două meciuri sunt considerate evenemente speciale în campionatul intern și anume ele cu alte două ale fotbalului spaniol: El Clásico cu FC Barcelona și El Derbi cu Atlético Madrid, adică cu celelalte două echipe care nu au retrogradat niciodată în diviziile inferioare de la momentul înființării.
Și revin la zona centrală a Madridului. Este un labirint întortocheat de străduțe înguste, piațete și uneori grădini cochete ascunse printre vechi clădiri impozante, biserici ori mănăstiri, care la un moment te dezorientează și te zăpăcește. După câteva minute mers și cotit spre stânga sau dreapta te trezești într-o piața precum Plaza Espana, pornești din nou pe străzi, fără nici o idee unde vei ajunge, pentru ca apoi să ajungi în Plaza Mayor, unde în mijloc vei găsi statuia ecvestră al lui Filip al III-lea. Pe lângă amestecătura pestriță de turiști veniți din toate colțurile lumii (chinezii fiind și aici la "loc de cinste"), m-am reîntâlnit din nou cu vânzătorii ambulanți de produse de firmă de origine cel puțin dubioasă, cu eternele mărfuri întinse în văzul tuturor pe cearșafuri având colțurile legate cu sfori, gata să fie trase și puse în spinare, în eventualitatea apariției intempestive a vreunei patrule de poliție.
Foto 1: Plaza Espana, Foto 6: Plaza Mayor
Pe lângă nelipsitele magazine de suveniruri care vând orice, de la magneți de frigider la șaluri și costume tradiționale, aproape că nu există stradă cât de cât mai răsărită unde să nu găsești o cervezeria care să servească și faimosul jamon (șuncă) spaniol ori o jamoneria care să nu-ti poată oferi o bere rece. Cele două produse (cerveza și jamon) par aproape inextricabil înfrățite, ca doi frați siamezi. Însă cosmopolitismul și-a făcut apariția și la Madrid, căci în afară de produsele tradiționale, îți poți potoli foame și cu sushi japonez, kebab oriental sau un curry indian.
Pentru cei cu pretenții, Gran Vía este locul unde pot fi făcute cumpărăturile. Străjuită la est de clădirea Metropolis și Plaza de Espana la vest, aceasta este o înșiruire continuă de hoteluri de lux, cazinouri și magazine scumpe, un adevărat rai al celor cu dare de mână. Odinioară, cele mai multe teatre madrilene se aflau situate aici, ceea ce i-a atras denumirea de „Broadway-ul Spaniol”, însă la momentul actual acestea au fost înlocuite în mare parte cu centre comerciale.
De la capătul de vest al Gran Vía se poate ajunge foarte repede la Palatul Regal, sediul oficial al monarhului spaniol și a familiei regale. La acest moment, regele și familia sa locuiesc efectiv într-o reședință mai redusă ca dimensiuni situată la marginea capitalei, Palacio de la Zarzuela, în timp ce Palacio Real de Madrid este folosit doar pentru ceremonii oficiale.
Fiind sâmbătă, mi-a fost imposibil să fac un tur al palatului. Cozile cu turiști de la intrare se întindeau pe zeci de metri, în timp ce doar în curtea interioară se zăreau alte zeci de persoane. M-am mulțumit cu o plimbare în jurul zidurilor exterioare, precum și cu o vizită la Catedral de la Almudena din apropiere.
Cam asta e fost hoinăreala mea la Madrid: scurtă și oarecum superficială. Am fost mereu pe fugă, ceea ce a făcut să vad cam tot și de fapt... nimic, în ciuda faptului că orașul oferă probabil mult mai multe.
Ce nu am văzut și vizitat așa cum ar fi trebuit sau chiar deloc:
- Palatul Regal, cu tot ce presupune exteriorul și interiorul acestuia: Campo del Moro și Grădinile Sabatini, Biblioteca și Armureria Regală, apartamentele regale, capela, etc.
- Muzeul Prado cu a sa colecție impresionantă de opere
dar mai ales...
- Toledo (situat la circa 75 km spre sud)
- El Escorial (45 km la nord)
Foto 3: Mănăstirea San Jerónimo el Real
