În secolul al 17-lea, călătorul și geograful turc Evliya Çelebi a trecut pe meleagurile dobrogene. Çelebi se născuse în familia unuia important derviș de pe lângă curtea sultanului otoman de atunci și primise o educație religioasă riguroasă din partea învățaților religioși, însă deși devenise un credincios devotat (se spune că putea recita întreg Coranul pe de rost), se opunea cu strășnicie fanatismului religios. Mintea deschisă și viziunea tolerantă asupra lumii l-au îndemnat să încerce explorarea lumii dincolo de orizontul obișnuit al celor din epoca aceea. Așa se face că a început consemnarea a tot ce însemna Istanbulul contemporan lui, pentru ca mai târziu să înceapă să meargă din ce în ce mai departe, atât în granițele Imperiului, dar și în afara lui. Așa se face că în aproape 40 de ani a vizitat Croația, Circassia, Bosnia, Albania, Crimeea (care pe atunci era stăpânită de Banatul Hoardei de Aur), Macedonia, Kosovo, Siria, Palestina, dar și Europa occidentală. Prin peregrinările sale a ajuns și prin Dobrogea, care la acea vreme făcea parte din provincia turcească Bulgaria.
În a sa operă Cartea Călătoriilor (Seyahatname), Evliya Çelebi face o mențiune interesantă și pitorească despre Mangalia:
Mangalia este un oraș vechi și frumos, aflat pe malul mării. Se zice că numele său vine de la un negustor grec, Man(g)ali. Poziția lui e plăcută, iar aerul este curat. Orașul este un vakıf (donație în scop religios - n. proprie) al Esmahan Sultan, fiica sultanului Selim Han, iar moscheea ei, construită din piatră cioplită, este luminoasă și frumoasă, cu mulți credincioși, cum nu se află alta în aceste locuri. În oraș sunt oameni pașnici, credincioși, iar imamul și hatibul (predicatorul) moscheii vin din Istanbul. Dacă cineva nu are posibilitatea să meargă la Mecca, să se ducă la Mangalia, căci și acolo se află un loc de pelerinaj al celor săraci și rătăciți.
Evident, cine a vizitat moscheea din Mangalia realizează imediat că nu există grad de comparație între aceasta și Masjid al-Haram din Mecca. Însă figura de stil utilizată de Evliya Çelebi ne poate face o ideea despre fervoarea religioasă și energia pe care o transmitea micuța moschee în acea epocă. Probabil autorul a vrut să se pună bine cu familia imperială, căci clădirea a fost ctitorită de prințesa Esma, fiica lui Suleyman al II-lea (zis și Bețivul, datorită apetitului pentru alcool și orgii demne de un Nero) și nepoată a lui Suleyman Magnificul (1494-1566) și al sultanei Hurrem. Ridicată din blocuri groase de piatră luate cel mai probabil din ruinele cetății Callatis și au fost îmbinate folosind nu mortar, ci piroane din oțel trecute prin canale perforate în rocă. Vreme de secole pe timpul stăpânirii otomane, moscheea a fost locul unde comunitatea locală de musulmani (care pe atunci era mult mai numeroasă) ținea evenimentele cele mai importante ale vieții ei: botezuri, Khitan-ul (ceremonia circumciziei băieților), nunți, dar și slujbele de înmormântare. De altfel, faptul că tot traiectul vieții era același pentru toți îl dovedește micuțul cimitir specific musulman, unde tineri și bătrâni, bogați ori sărăci, "mărimi" ori anonimi uitați de vreme se odihnesc sub câțiva coți de țărână.
Cu timpul, începând cu 1878, când Dobrogea a trecut sub autoritatea Regatului României (drept "compensație" pentru raptul teritorial al celor trei județe din sudul Basarabiei) balanța demografică și religioasă a început să se încline din ce în ce mai mult în favoarea românilor ortodocși, iar comunitatea musulmană a început să prezinte din ce mai puțină relevanță, iar sosirea intempestivă a orânduirii materialist-dialectice era să pună capăt moscheii. Clădirea a căzut în paragină, cimitirul a fost vandalizat, minaretul era pe punctul de a se prăbuși, iar buruienile au pus stăpânire pe curte. Părea că Esmahan Sultan era sortită să devină doar o amintire imaterială, însă după '89 a sosit salvarea: fondatorul primul mall din București, omul de afaceri Tunc Capa a făcut o donație de circa 1.000.000 dolari, salvând probabil pe ultima sută de metri ceea ce reprezintă o părticică din istoria națională.
Deci... dacă ajungeți la Mangalia în concediu, când soarele se ridică la amiază, faceți o pauză de la bronzat și trageți o fugă să vedeți moscheea Esmahan Sultan. E la cinci minute de plajă, între str. Oltului și str. Mircea cel Bătrân și poate fi un răgaz răcoros după ce v-au ars razele soarelui.
