Un pic de… Barcelona 🇪🇸

Anul acesta s-a întâmplat minunea: pentru prima dată de când "mi-am făcut curaj" să pășesc în afara granițelor țării, am plecat către o destinație situată la o latitudine mai mică decât cea a României. După ce ani la rândul direcția a fost mereu nord (Flandra - Olanda - Suedia - Norvegia - Islanda), a sosit momentul să plec într-o "semivacanță" la Barcelona.
Spun "semivacanță" pentru că scopul călătoriei a fost participarea la un seminar ce urma să se desfășoare în capitala Catalunyei în martie. Inițial intenționasem să aleg un alt seminar la Lisabona, însă pentru cel de la Barcelona aveam mai multe șanse de a fi selectat datorită numărului mai mare de locuri disponibile.
Din momentul în care am primit confirmarea și invitația oficială de participare, am identificat un zbor cu două zile mai devreme decât ziua în care ar fi trebuit să plec în mod normal, am rezervat zborul de întoarcere, precum și cazarea în același hotel unde urmam să fiu găzduit pe perioada seminarului.
Long story short, într-o dimineață de sâmbătăt eram într-o cursă Blue Air către Barcelona. Prognoza meteo indica pentru România o întoarcere bruscă a iernii, cu ninsori abundente și temperaturi sub zero, așa că m-am bucurat că plec din țară în acea perioadă. De altfel, aproape tot zborul nu am zărit nimic la sol: întreaga Europă Centrală și de Est era acoperită de un plafon gros de nori. Abia când am ajuns (cred) deasupra sudului Franței, norii au început să se risipească și am zărit coasta Mediteranei, de-a lungul căreia am zburat până când avionul a început să piardă altitudine în vederea aterizării pe El Prat.
După debarcare, o surpriză neplăcută: nu reușeam cu niciun chip să mă conectez la vreo rețea de telefonie mobilă. Am încercat atât conectare automată, cât și manuală cu fiecare rețea identificată, însă fără niciun rezultat. Ulterior, după cazare am aflat și motivul: abonamentul în vigoare nu mai avea roaming inclus, în condițiile în care cu un an înainte în Scoția și Islanda nu avusesem probleme de acest gen. Folosind tableta și conexiunea wi-fi a hotelului, am intrat pe contul de orange (omisiunea folosirii majusculei este voită) și am solicitat schimbarea abonamentului. Însă... fiind weekend, cel mai probabil nu a avut cine să aprobe schimbarea, așa că timp de două zile aveam să mă învârt prin Barcelona fără posibilitatea de a mă orienta cu ajutorul Waze ori Google Maps. În fine, orange are o bilă neagră de la mine la faza asta...
În aeroport mi-am recuperat bagajele și m-am îndreptat către stația de tren de lângă Terminalul 2. Pentru a ajunge în oraș există două variante mai convenabile: Aerobus, metroul operat de TMB și trenul companiei FGC. Am optat pentru trenul FGC, pentru că linia de metrou care pleacă de la aeroport (L9 Sud) are o particularitate "neplăcută": pentru  avea acces în cele două stații corespondente terminalelor aeroportului  (fie la plecare, fie la sosire) prețul unui bilet este de 4.60 Euro, în timp ce o călătorie în restul rețelei de metrou ori cu operatorul FGC costă doar 2.20 Euro.

Și pentru că am adus vorba de transportul public, trebuie să menționez că Barcelona (ca orice oraș turistic civilizat), împreună cu întreaga zonă suburbană și adiacentă, are un sistem integrat de transport public; cu alte cuvinte există opțiunea achiziționării unor bilete cu mai multe călătorii ce pot fi folosite la toți operatorii ce funcționează sub umbrela Autorității Metropolitane de Transport (ATM). Astfel, principala rețea de metrou și cea de autobuze din Barcelona este operată de TMB (Transports Metropolitans de Barcelona) și are cele mai multe linii interconectate care acoperă întregul oraș (L1 - L5, L9 - L11), deși la prima vedere liniile nu par avea nici o noimă, de parcă ar fi fost concepute de un Gaudi un pic mai "euforic". Pe lângă TMB, FGC (Ferocarrils de la Generalitat de Catalunya) operează alte trei linii de metrou neconectate (L6 - L8), precum și liniile de tren suburbane și regionale. De asemenea, linii de tren metropolitane și suburbane sunt operate și de Rodalies de Catalunya. Aceste rețele, după cum spuneam, funcționează integrat, astfel că unele bilete pot fi folosite atât în rețeaua TMB, cât și în cea FGC, la compania de tramvai ori la operatorul feroviar Renfe. Pentru turiști, cele mai avantajoase pot fi abonamentele Hola BCN pentru 2, 3, 4 sau 5 zile  (valabil inclusiv pentru stațiile de la aeroportul El Prat) ori cele cu călătorii multiple (ex. T-10), astfel încât poți ajunge în diverse puncte ale orașului schimbând mai multe mijloace de transport, de multe ori nefiind nevoit nici să părăsești stația subterană. Atenție: biletele cu o singură călătorie nu sunt valabile decât la operatorul de la care au fost achiziționate.

Revenind a doua oară la povestirea mea, am cumpărat un T-10 de la automatul din incinta gării, am trecut prin porțile automate după scanarea biletului și am așteptat răbdator sosirea trenului dinspre oraș. Telefonul refuza cu încăpățânare să se conecteze, însă mai avusesem în trecut unele probleme la acest capitol, așa încât nu mi-am făcut deocamdată probleme.
Trenul nu s-a lăsat prea mult așteptat. După coborârea celor ce soseau la aeroport pe peronul opus celui unde așteptam noi, ușile s-au deschis, am urcat și m-am așezat comfortabil pe un scaun, încercând să rezolv problema conectării, însă având lângă mine pregătită camera foto. După ce ne-am pus în mișcare, am abandonat pentru o perioadă telefonul și m-am concentrat pe peisajul de afară. Toto, I have a feeling we're not in Kansas anymore, ar fi trebuit să zic, căci în fața ochilor mei se perinda un peisaj cu totul diferit de cel cu care fusesem obișnuit până atunci: mai arid, pe alocuri un pic stâncos, cu palmieri din loc în loc și cu vegetație săracă. Gata cu canalele pline cu apă și populate de rațe de prin Belgia sau Olanda, gata cu munții acoperiți de păduri dese de conifere din Norvegia ori tundra întinsă a Islandei.
În oraș doar stațiile periferice sunt de suprafață; atunci când trenul s-a apropiat de centru, calea ferată a intrat în subteran și până nu am ieșit la suprafață în stația Diagonal din centru, nu am mai văzut nimic.
Cum spuneam, telefonul era ca și mort: fără rețeaua de telefonie mobilă nu funcționa nici Waze, nici Google Maps, așa că intersecția unde mă aflam (Avinguda Diagonal cu Passeig de Gracia) nu îmi spunea nimic, căci nu realizam care e una și care alta. Am căutat să identific plăcuțe cu numele străzilor, însă nu am zărit nimic de genul. Mă pregăteam să abordez un trecător, însă deodată instinctele de orientare s-au reactivat: una din străzi era în pantă, ceea ce semnifica că se îndreaptă direct către port. Prin urmare era Passeig de Gracia (unde se află Casa Mila și Casa Batllo), iar cealaltă era Avinguda Diagonal. Din acel moment, m-am "localizat" brusc în spațiu și am realizat în ce direcție era hotelul Balmoral de pe Via Augusta.La hotel formalitățile cu cazarea nu au durat prea mult. Am urcat în cameră și primul lucru făcut a fost să intru pe contul de orange, ocazia cu care am aflat în sfârșit motivul erorii de conectare la roaming. Am solicitat schimbarea abonamentului, am făcut un scurt duș și am ieșit din nou.
Anterior plecării cumpărasem online un bilet la un operator de tip hop on - hop off, iar pentru prima zi îmi rezervasem un tur al Barcelonei pe cele două trasee (cel de vest și cel de est), în special pentru identifica obiectivele cele mai demne de vizitat. Am luat mai întâi ruta de est, care timp de aproximativ două ore m-a purtat pe la cele mai importante repere ale orașului:

Casa Mila

Casa Batllo

Casa Amatller

Plaça de Catalunya

Portul Vechi (Port vell)

Sagrada Familia

Și pentru că am ajuns la Sagrada Familia, trebuie spus că aceasta este opera arhitectului catalan Antoni Gaudi, iar construcția ei început în anul... 1882. Inițial proiectarea acesteia a fost încredințată lui Francisco de Paula del Villar, însă după un an acesta a renunțat în urma unor disensiuni cu Josep Maria Bocabella, președintele Associació de Devots de Sant Josep, fundația care sprijinea proiectul catedralei. Din acel moment Gaudi a preluat frâiele construcției și a transformat radical proiectul, de la cel neo-gotic inițial la unul care îmbina  neo-goticul cu elemente puternice de art nouveau. Gaudi și-a dedicat aproape întreag restul vieții acestui proiect, însă la moartea sa în 1926 mai puțin de un sfert din construcție era finalizat.
...nu că la acest moment ar fi finalizată, însă ultimele decenii au marcat progrese importante, în special datorită folosiri unor tehnici computerizate de proiectare de design. Prognoze optimiste plasează finalizarea undeva în anul 1926, atunci când se va sărbători centenarul morții lui Gaudi.

Moartea lui Gaudi este oarecum tragică. În dimineața zilei de 7 iunie 1926, Gaudi se îndrepta spre biserica unde obșnuia să se roage și să se confeseze zilnic. La traversarea străzii a fost lovit de un tramvai și aruncat pe caldarâm în stare de inconștiență. Datorită hainelor sărăcăcioase, precum și lipsei oricăror acte de identitate, trecătorii l-au considerat ca fiind un cerșetor, astfel că multă vreme nimeni nu i-a acordat îngrijirile medicale necesare. Abia într-un final, câteva persoane l-au transportat cu un taxi la cel mai apropiat spital, unde timp de aproape 24 de ore a zăcut pe un pat nebăgat în seamă. Abia în dimineața zilei următoare, un prelat de la Sagrada Familia l-a recunoscut, însă deja era prea târziu: starea sa de sănătate se deteriorase iremediabil, astfel că Anton Gaudi a murit la 10 iunie 1926, fiind înmormântat într-o criptă din incinta măreței sale opere neterminate, Sagrada Familia.

La sosirea în Barcelona mă amăgisem că lăsasem vremea rea în urmă. Cerul s-a înnorat, temperatura exterioară s-a răcit și a început o burniță ușoară. Spre finalul traseului degetele îmi erau înțepenite de frig și abia mai puteam opera butoanele camerei foto ori ale celei video. Am decis că pentru cel de-al doilea traseu trebuie să trec la un stil vestimentar de tip "norvegian": bluză termică liptă de piele, bluză groasă pentru menținerea căldurii și geacă windstop așa că am coborât în stația în care urcasem și m-am întors la hotel, unde timp de jumătate de oră am revenit la o temperatură normală. Când am apreciat că mă simt în stare să stau alte două ore în frig și umezeală, am plecat din nou și m-am reîntors acolo unde coborâsem, însă pe partea cealaltă a străzii, acolo unde văzusem oprind alte autobuze turistice de tipul hop on - hopp off. Am presupus că cea de-a doua rută (cea vestică) are oprire acolo, așa că m-am urcat în primul autobuz sosit, am trecut pe lângă controloarea ocupată cu strânsul unor pliante și am urcat la nivelul de sus. După aproape un sfert de oră, atunci când am ajuns din nou la Sagrada Familia, am realizat că ceva este în neregulă: autobuzul mergea pe la obiective deja vizitate cu celălalt traseu. Brusc, m-a străfulgerat o bănuială, așa că m-am aplecat un pic în afară și am privit cu atenție vopseaua și marcajele de pe caroseria vehiculului, pe care apoi le-am comparat cu cele altui autobuz oprit și el în fața catedralei.
În Barcelona operează doi transportatori de tip hop on - hop off: Barcelona City Tour și Barcelona BusTuristic. Eu cumpărasem un bilet pentru City Tour, însă a doua oară mă urcasem într-un autobuz aparținând de Bus Turistic. Din cauza neatenției controloarei, am urcat la etajul superior netulburat, până când am realizat singur greșeala mea.

Acum realizez că designul exterior nu seamănă mai deloc, însă la acel moment pur și simplu NU AM SESIZAT VREO DIFERENȚĂ. Abătut, am coborât la prima stație, mai ales că stomacul începuse să protesteze. Am intrat într-un restaurant reperat din autobuz, m-am așezat la o masă mai retrasă și am început să mă uit precum curca-n lemne la meniul in spaniolă (sau catalană). Un chelner a remarcat privirea mea nedumerită și m-am întrebat scurt English?, înmânându-mi un alt meniu în engleză. Nu aveam chef de chestii fast-food, așa că am decis să încerc ceva local. Când chelnerul s-a reîntors la masa mea, l-am rugat să îmi recomande un fel de mâncare local. Trebuie spus că spaniolii sunt un pic incompatibili cu limba engleză, așa că termenul local nu a fost probabil sesizat, drept pentru care recomandarea a fost un... hamburger (Very good, very good!). Eram prea obosit, prea înfrigurat și prea înfometat să "protestez", așa că am zis OK pentru hamburger și un pahar de bere la draught. Nu zic că hamburgerul a fost rău, dar așa ceva puteam mânca acasă.
După încă o bere, am plătit consumația și am plecat pe jos spre hotel. Deja se întunecase, însă din fericire autobuzul mă lăsase la o distanță relativ apropiată de hotel, așa că după aproape jumătate de oră de mers pe jos eram deja la intersecția Diagonal cu Passeig de Gracia.
Asta a fost prima zi la Barcelona. A doua zi (duminică) era rezervată părții de hiking către Sant Jeroni, așa că m-am dus la hotel și după un episod din Black Sails pe Netlix, am adormit buștean.

*  *  *

Luni am reînceput turul Barcelonei. Primul obiectiv: Park Güell. Termenul park nu este o greșeală, căci proiectul a fost inspirat de o mișcare naturalistă ce luase amploare în acea perioadă (începutul secolului 20) în Marea Britanie și care promova crearea unor comunități "verzi" ce urmau să locuiască în zone mixte de locuințe, industrie și agricultură. Mișcarea a fost în cele din urmă un eșec; la fel și parcul Güell al lui Gaudi. Numele însă a rămas de inspirație engleză.
După ce am coborât la stația de metrou Alfons X, am încercat să mă orientez singur pentru  ajunge la destinație. O parte din drum am fost ajutat de indicatoarele de pe stâlpi, însă de la un anumit punct harta turisitca a fost singura bază. Cu puțin ajutor din partea unor localnici am reușit în cele din urmă să ajung la poarta parcului.
Înăuntru o mică dezamăgire... un pic mai mare. Fiind în extrasezon turistic, jumătate din esplanada parcului era un imens șantier în lucru, unde o armată de "Dorei" mânuiau de zor flexurile și motostivuitoarele, făcând un vacarm deosebit de deranjant. Totuși, printre mulțimea de turiști care deja începuseră să se reverse la acea oră a dimineții, am reușit să surprind cele mai reprezentative imagini ale parcului.

După Park Güell, am "sărit" din nou în metrou în direcția Sagrada Familia. La acel moment am intenționat să cumpăr un bilet pentru a intra, însă timpii mari de așteptare m-au determinat să mă limitez la o tură în jurul perimetrului exterior.

De la Sagrada Familia am mers apoi spre Plaça de Catalunya, considerată a fi centrul Barcelonei. De aici, pornind la vale în direcția Portului Vechi până la Monumentul lui Cristofor Columb se întinde faimoasa La Rambla, populară atât printre turiști, cât și printre localnici. Este de fapt o înșiruire de cinci străzi mai mici (Les Rambles), fiecare având o altă denumire, respectiv Caneletes, Estudis, Sant Josep, Caputxins și Santa Monica.
Datorită afluxului important de turiști, de-a lungul Ramblei sunt amplasate o serie de chioșcuri cu suveniruri turistice, iar clădirile aflate de o parte și alta a străzii, dar și străduțele adiacente găzduiesc zeci de restaurante, cluburi și baruri care la orele serii se umplu de mare de oameni pregătiți să petreacă până la ora închiderii. Însă tot afluxul de turiști atrage și personaje mai puțin agreabile: la ceas de seară apar dealerii de droguri, care la trecerea turiștilor încearcă să îi agațe, șoptindu-le "Coffeeshop" (aluzie la "magazinele de vise" din Amsterdam). Prostituția este de asemenea un fenomen des întâlnit după lăsarea întunericului, lucrătoarele începând să patruleze de-a lungul străzii, în căutarea clienților.

La ora prânzului, acest gen de personaje încă nu apăruseră. Deși vremea era însorită, temperaturile erau destul de scăzute (ulterior, aveam să aflu că în țară ninsorile și gerul provocau deja întârzierea curselor aeriene). Am luat-o la pas în direcția portului, oprindu-mă din loc în loc să surprind o imagine mai deosebită.
În partea stângă a străzii (mergând dinspre Plaça de Catalunya către Port Vell) se află Cartierul Gotic (Barri Gòtic), practic "inima" Barcelonei, zona în jurul căreia s-a dezvoltat orașul. Deși numele denumirea "gotic" induce ideea că arhitectura zonei datează din perioada medievală, majoritatea clădirilor sunt construite mult mai recent, în special în secolul 19. Dintre vestigiile perioadei medievale cel mai reprezentativ este Catedral de la Santa Creu i Santa Eulàlia sau neoficial Catedrala Bacelonei. Din păcate, lipsa de orientare nu mi-a permis să ajung aici; m-am mărginit în schimb la a mă plimba un pic pe străduțele înguste ale zonei, până am ajuns în Placa Reial.

De la Plaça Reial am trecut de cealaltă parte a Ramblei, acolo unde un gurmand ar putea considera că există raiul pe pământ: La Boqueria, cea mai cunoscută piață a Barcelonei. Într-o hală acoperită nu mai mare de jumătate de hectar te întâlnești cu o explozie de culori și arome, care mai de care mai exotice: dulciuri care mai de care mai variate, fructe proaspete și sucuri din acestea, carne preparată, inclusiv faimosul jamon spaniol, cod, baracudă, sepie, calamar, caracatiță, ton,  creveți, langustine, crab, homar, sardină, stavrid, anghilă, mirodenii de tot felul (curry, boia iute și dulce, piper multicolor, ingrediente pentru paella), stafide, curmale, fructe deshidratate sau confiate, nuci, alune, caju, măsline de toate culorile și toate mărimile, ulei de măsline și oțet balsamic... toate brandurile și toate soiurile acelor meleaguri.

Timp de aproape o oră m-am învârtit fără rost prin întreaga piață, adulmecând pofticios bunătățile din fața ochilor mei. Și întrucât se făcuse deja ora prânzului, am încercat prima dată un cornet cu chorizo și jamon. Am trecut apoi la hamsii și fructe de mare prăjite în baie de ulei. Și pentru că alături un alt vânzător își lauda de zor chifteluțele din carne de pește, am zis să îi dau și lui o șansă, așa că am cumpărat o porție mai mică și de la el. O bere rece la dozator a fost finalul perfect al unei mese mai mult decât copioase.
După "prânz" am pornit din nou la vale, în direcția portului. În capătul străzii, în intersecția ce are în mijloc statuia lui Cristofor Columb, am făcut o scurtă vizită la Muzeul Maritim, construit pe locul fosturilor șantiere regale. Muzeul nu are nimic spectaculos, cu excepția poate a replicii unei galere de război folosite în perioada medievală.

De la Muzeul Maritim am mers pe Rambla del Mar până în inima Portului Vechi la L'Aquarium. Complexul este unul deosebit de bine dezvoltat, adăpostind circa 11.000 de exemplare aparținând a 450 de specii de viețuitoare marine de pe tot cuprinsul globului.

Încă de la momentul în care făcuse turul Barcelonei în autobuz observasem în Portul Vechi două structuri metalice uriașe legate între ele, dar și cu un deal din apropiere de un cablu de teleferic. Linia trecea pe deasupra întregii rade portuare, oferind cel mai probabil o panoramă impresionantă a acesteia, dar și a întregului oraș. Am hotărât să ma retrag către hotel cu un tur cu acest teleferic, așa că am plecat de la L'Aquarium de-a lungul portului de ambarcațiuni, până am ajuns la baza pprimului turn. Fiind extrasezon turistic, am așteptat în total "doar" 35-40 minute până când am luat bilet, am urcat cu liftul pe platforma de sus și mi-a venit rândul să urc în telegondolă. Însă pot spune că așteptarea a meritat, căci deși înauntru eram cam îngrămădiți, peisajul din fața ochilor a fost mai mult decât impresionant.

Telegondola a "aterizat" pe dealul Montjuic, care mărginește Barcelona către sud. De acolo am încercat să mă orientez către cea mai apropiată stație de metrou, ghidându-mă după harta ce o aveam asupra mea. După un slalom pe străduțe înguste în pantă în aproximativ 15 minute am nimerit chiar la gura de intrare a stației Paral-lel, de unde apoi am ajuns în scurt timp la Diagonal.
Era totuși încă devreme, așa că după aproximativ o oră de odihnă mi-am luat din nou rucsacul în spinare și am ieșit din nou la plimbare. Afară se întunecase deja, însă acest lucru nu mă deraja, ba dimpotrivă, căci următorul obiectiv ce îl aveam în plan se vedea cel mai bine noaptea. Plus că... minune dumnezeiască, orange binevoise să îmi activeze noul abonemant cu roaming inclus, astfel că mă puteam orienta mai ușr cu ajutorul telefonului.
Torre Glòries, cunoscut mai mult sub numele Torre Agbar, este o clădire de birouri situată în zona "tehnologică" a Barcelonei. Arhitectura se vrea a simboliza un gheizer în plină explozie ori clopotnițele de la Sagrada Familia, însă unii l-au asociat cu un castravete, cu un supozitor sau cu alte obiecte ori organe mai mult sau mai puțin obscene. Este foarte asemănător cu o altă clădire de birouri situată în City-ul londonez, 30 St Mary Axe. Are o înălțime de 144 metri și 38 de etaje, fiind iluminat în timpul nopții de 4.500 instalații luminoase ce totalizează câteva milioane de LED-uri.

În afară de Torre Agbar, în Placa de les Glories Catalanes se mai află și piața Encants, o clădire futuristică impresionantă, cu o multitudine de fațade reflectorizante ce strălucesc în luminile nopții.
De la Plaça de les Glories Catalanes am pornit înapoi spre centrul orașului, făcând scurte opriri pe drum la Arc de Triomf și la Palatul Montjuïc.

Se făcuse deja destul de târziu, iar a doua zi urma să pun un pic deoparte distracția, căci începea seminarul pentru care venisem de fapt la Barcelona. Am căutat un restaurant mai ferit pe una din străduțele ce porneau din La Rambla și mi-am comandat o porție serioasă de paella, stropită așa cum se cade cu vin roșu.

*  *  *

În prima zi, seminarul s-a terminat destul de târziu, așa că în acea seară, în afară de o ieșire scurtă cu colegii de seminar, nu am mai făcut decât să mă plimb un pic prin centru, preț de câteva fotografii de noapte.

În ultima zi am avut ceva mai mult timp după seminar, întrucât acesta s-a finalizat mult mai repede decât în ziua precedentă. Am pornit către dealul Tibidao, în ideea de a ajunge cu funicularul la parcul de distracții și impresionantă biserică Sagrat Cor din vârf. După însă jumătate de mers la pas vioi la deal, un anunț pe ușa stației funicularului mă anunța că în acea zi nu funcționa. Sunt convins că existau rute alternative de autobuz către vârf, însă deja îmi pierise cheful, mai ales că un SMS de la Wizz Air mă anunța că zborul de întoarcere urma să aibă cel puțin o oră întârziere datorită condițiilor meteorologice. Am pornit abătut înapoi către vale, pe străzile cartierului de la poalele Tibidao, printre casele a căror arhitectură trăda un nivel de trai oarecum mai ridicat decât în restul orașului.

Ultima oprire înainte de a pleca către aeroport a fost din nou La Boqueria, unde m-a desfătat cu o porție de langustine și o specialitate de cârnat spaniol cu cartofi prajiți. Și bineînțeles bere...

*  *  *

În încheiere aș vrea să vă detaliez două aspecte sesizate în cele câteva zile petrecute la Barcelona.
Primul este numărul mare de imigranți ce își fac veacul pe străzile orașului. În principiu nu am nimic împotriva celui care, indiferent de culoarea pielii, își caută un trai un pic mai bun decât cel de acasă. Nu de alta, dar în afara granițelor țării sunt aproximativ 5 milioane de români aflați în această situație. Însă la Barcelona am văzut ceea ce în celelalte țări vizitate apare ca de neconceput: sute de vânzători ambulanți (ca să nu folosesc termenul de bișnițari) răspândiți prin toate zonele importante ale orașului și care vând o grămadă de fleacuri precum genți, pantofi sport, ochelari, suveniruri ori chiar lenjerie intimă, expunându-și marfa pe cearceafuri întinse în văzul tuturor. Am văzut astfel de scene în stațiile de metrou importante, în Plaça de Catalunya, în Park Güell și pe malul portului, printre sutele și miile de turiști ce se plimbă și de multe ori sub ochii îngăduitori ai poliției. Nu sunt genul de vânzători agresivi, care insistă să le cumperi ceva, însă simpla lor prezență mie personal mi s-a părut deranjantă.

Un al doilea aspect sesizat a fost cel legat de mișcarea separatistă din Catalunya. După cum probabil știți, la 1 octombrie 2017 rezultatul unui referendum scoatea în evidență faptul că majoritatea locuitorilor regiunii doreau separarea de Regatul Spaniei. Ca urmare a acestui fapt, la 27 octombrie Parlamentul regional a votat declarația de independență a Catalunyei. Acest lucru însă nu a rămas fără urmări: Senatul spaniol de la Madrid a autorizat guvernul să suspende statutul autonom al regiunii, ceea ce executivul a și făcut în cel mai scurt timp. Mai mult decât atât, liderul separatist Carles Puigdemont împreună cu întregul său cabinet au fost puși sub acuzare pentru rebeliune, acest fiind nevoit să se refugieze în Belgia și apoi în Germania, unde la acest moment așteaptă decizia justiției în ceea ce privește predarea sa către Spania în baza unui mandat european de arestare.
Nu intenționez însă să dezvolt prea mult discuția despre separatismul catalan, căci ar însemna o nouă postare la fel de lungă ca cea de față. Ce am vrut să scot în evidență a fost faptul că pe tot cuprinsul Barcelonei nu am zărit vreo clădire mai mare care să nu fi avut cel puțin un drapel catalan atârnat la fereastră. Mulți catalani purtau la reverul hainei o cocardă aurie în semn de sprijin pentru liderii anchetați ori fugiți pe alte meleaguri, iar bannere cereau eliberarea "prizonierilor politici" ori întoarcerea "exilaților" acasă.

Și ca să nu creadă cineva că nu am avut parte de iarnă la Barcelona, cam așa arăta dealul Tibidao în prima dimineață a seminarului: