Flandra după 9 ani

După 9 ani. Dacă ar fi fost După 10 ani ar fi părut ca titlul unui roman de Alexandre Dumas, mai ales dacă îi alături denumirea de Flandra, loc al atâtor războaie religioase în care a fost implicată Franța muschetarilor lui Ludovic al XIV-lea, alături de Spania. Evident că nu este: în august 2023 (deci la 10 ani de la prima vizită) m-am reîntors în Belgia, împreună cu prietenii (o familie cu două jumătăți de oameni), evident locuind tot la prietenul nostru comun Costică și la soția lui, Ionela.

La început câteva cuvinte despre Flandra şi istoria acesteia:

Originile acestei provincii vorbitoare de olandeza se regăsesc către sfârşitul primului mileniu, în cel de-al nouălea secol, când această zonă făcea parte din Regatul Francilor de Vest. Ulterior, conducătorii s-au schimbat în mod constant, provincia trecând pe rând sub stăpânirea Ducatului Burgundiei, a Casei de Habsburg şi a regilor Spaniei. În Evul Mediu, Flandra cunoaşte o dezvoltare economică puternică, în special datorită producţiei şi exportului de lână. Cele mai importante centre comerciale era Brugge, Gent şi Ypres. Mai târziu, după 1500, pilonul central al economiei Flandrei devine portul Antwerp (Anvers); la mijlocul secolului al XVI-lea era considerat cel mai bogat oraş al Europei, vărsând la bugetul Coroanei spaniole venituri de peste cinci ori mai mari decât cele ale coloniilor sud-americane. Mai mult decât atât, în această zonă îşi găseşte un teren fertil mişcarea protestantă, adepții luteranismului, anabaptismului şi calvinismului devenind din ce în ce mai numeroși.
Prosperitatea adusă de comerţul intens a atras după sine şi o dezvoltare remarcabilă a artei, în special pictura, arhitectură şi sculptură. Acest lucru se vede cu prisosinţă în Brugge şi Gent. Deşi oraşe mici (în comparaţie cu marile metropole europene), fosta avuţie acumulată în trecutul glorios încă emana din toţi „porii” zidurilor fortăreţelor şi catedralelor ridicate.

Izegem, unde locuiesc Costică și Ionela
Izegem, unde locuiesc Costică și Ionela

Cine spune că încălzirea globală nu există vorbește evident prostii. Dacă în august 2014 am purtat în august haine potrivire mai degrabă pentru toamna din România, de data asta ne-au întâmpinat temperaturi de peste 25 de grade, un tricou fiind mai mult decât suficient pentru vremea caniculară de-a dreptul (după standardele belgiene). În rest... The Beer Wall din Brugge era tot acolo, alături de zecile de magazine cu ciocolată, gofre ori dantelă belgiană.

Un alt aspect pe care l-am remarcat diferit (alături de temperaturile ridicate) a fost numărul foarte mare de turiști. Uitându-mă pe ce filmasem în urmă cu 9 ani, am remarcat că pe atunci străzile orașelor (atât Brugge, cât și Gent) erau mult mai libere, incomparabile mai libere decât acum, când uneori trebuia să ocolești grupuri mari de turiști care se "scurgeau" pe străzile înguste din Brugge. Nu am reușit să aflu care este cauza fenomenului: fie Belgia a ajuns supra-apreciată, fie restricțiile din timpul pandemiei i-au făcut pe toți să capete un apetit exagerat pentru călătorii. Cert este că anul acesta, Belgia pe care am vizitat-o era radical diferită de cea pe care am cunoscut-o în 2014.

BRUGGE

Din punctul meu de vedere propriu şi personal, Brugge e cel mai frumos oraş al Flandrei. Deşi cu o populaţie puţin peste 100.000 locuitori, frumuseţea să îţi taie respiraţia. Asemeni multor oraşe din regiunea Ţărilor de Jos, este brăzdat de numeroase canale navigabile, ceea ce i-a atras denumirea neoficială de „Veneţie a Nordului”. Încă de la intrarea în centrul oraşului, surprinzi de la primă privire trecutul medieval bogat al Bruggelui. Vechiul oraş medieval era construit ca şi fortăreaţă, înconjurată de ziduri şi şanţ de apă. Accesul în interior se făcea prin şapte porţi puternic fortificate, după ce se trecea peste câte un pod basculant. La acest moment, din cele şapte porţi au mai rămas doar patru porţi, conservate perfect, cu podurile aferente: Kruispoort, Ezelpoort, Smedenpoort şi Gentpoort. Dampoort, Boeveriepoort şi Katelijnepoort au dispărut de-a lungul timpului.

Odată intrat în vechiul Brugge, punctul central al vizitei îl constituie Piaţa Mare (Grote Markt). Ca orice oraş specific medieval, piaţa centrală constituie sufletul cetăţii, locul unde îşi au sediul cele mai importante instituţii publice şi unde pot fi găsite principalele atracţii turistice. Vechile clădiri sunt conservate aproape perfect, cu sculpturile alambicate în stil gotic şi vopsite în culori vii. Oricât de mohorâtă ar fi vremea, priveliştea impunătoarelor edificii înşiruite ordonat de jur împrejurul pieţii nu poate avea decât un efect de linişte şi pace interioară sufletească. Traficul auto este aproape inexistent, fiind permis doar accesul autovehiculelor care transporta turişti. Pe terasele de pe margine sute de turişti îşi savurează cafeaua ori berea rece. Toată lumea zâmbeşte, toată lumea este amabilă şi politicoasă. Deşi patrulele de poliţie sunt rare, domneşte un sentiment general de siguranţă.
Cea mai impunătoare clădire a pieţei este Turnul Clopotniţei (Belfort van Brugge). Construită în preajma anului 1244, cu o înălţime de 83 de metri, turnul reprezintă cel mai înalt punct al zonei. Eu personal nu am încercat, însă plătind o taxă de acces se poate urca până în vârf pe o scară de 366 de trepte. În trecut, edificiul avea rol de trezorerie a oraşului, arhiva municipală, precum şi punct de observaţie împotriva incendiilor.

În stânga turnului, tronează clădirea Tribunalului Provincial (Provinciaal Hof). Spre deosebire de Turnul Clopotniţei, Tribunalul a fost construit relativ recent, în 1887. Deşi diferenţa de „vârstă” este mare, stilul neogotic se încadrează perfect în linia arhitectonica generală a oraşului. Cele patru turnuleţe ce se ridica deasupra faţadei imprima un aer medieval clădirii. Nu numai exteriorul este spectaculos: interiorul poate fi considerat un adevărat muzeu, datorită picturilor murale, tablourilor, sculpturilor şi vitraliilor ce datează din perioada Renaşterii.

Lângă Tribunalul Provincial se afla Historium, un centru cultural dedicat istoriei oraşului. Într-o modalitate interactivă modernă, vizitatorul este condus printr-o serie de încăperi, unde decoruri şi filme îl transportă instant în atmosfera Bruggelui de acum 500 ani, atunci când cetatea era un centru important al comerţului lâna şi ţesături. La etaj se găseşte un magazin de suveniruri, iar în sezonul cald (atât de cald cât poate exista în acea regiune), este deschisă şi terasă, unde poţi servi o bere rece, având piaţă la picioarele tale.

Plecând din Grote Markt pe Wollestraat şi apoi Breidelstraat, se ajunge în Piaţa din fata Primăriei oraşului (Stadhuis), o altă clădire reprezentativă a Bruggelui. Vandalizata în timpul Revoluţiei Franceze, a fost restaurata spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi adăposteşte, ca şi clădirea Tribunalului, o serie de opere de artă.

Lângă Primărie o clădire mică atrage atenţia: este Biserica Sfântului Sânge (Heilig-Bloedbasiliek). Biserica, care poate fi mai degrabă considerată o capelă, păstrează un recipient ce conţine (se spune) sângele Mântuitorului, adusă de Thierry de Alsacia după cea de-a Doua Cruciadă. Anual, relicva este scoasă şi purtată pe străzi cu ocazia sărbătorii Înălţării. Ziua procesiunii este numită Brugges Schoonste Dag, adică Cea Mai Frumoasă Zi a Bruggelui.

O vizită prin Brugge nu poate să nu includă şi Catedrala Notre Dame (Onze-Lieve-Vrouwekerk), un edificiu impunător cu un turn ce măsoară nu mai puţin de 115 metri de la baza până în vârf, fiind al doilea turn din lume construit din cărămidă, după turnul Bisericii Sfântului Martin din Landshuit (Germania). Am fost puternic impresionat de meşteşugul celor care au ridicat această construcţie şi m-am întrebat mereu cum a fost posibilă ridicarea ei pe un sol instabil şi infiltrat de apă precum cel Bruggelui. Dacă în ziua de astăzi constructorii cunosc TEHNOLOGIA de a ridica clădiri de sute de metri înălţime, acum 700 de ani predecesorii lor cunoşteau ARTA creării unor opere de artă.

Iar la sfârșit, dar nu cel din urmă: The Beer Wall. Printre obiectivele turistice din Brugge, The Beer Wall este un must see. Sau mai degrabă un must drink. Locul în sine nu are nimic spectaculos: o încăpere relativ mică, care se continua cu o terasă îngusta în formă de L, de unde poţi admira canalul Dijver. Ceea ce a dus renumele acestui local este însă intrarea: un hol lung de aproximativ 10-15 m, unde pe o latură este o vitrină plină cu... sticle de bere. Belgia este o mare producătoare de bere, iar aici poţi vedea majoritatea soiurilor de bere produse, începând faimoasele beri trapiste Chimay, Achel, La Trappe, Rochefort ori Westmalle şi continuând cu soiurile mai puţin celebre, dar la fel de aromate şi savuroase precum Leffe, Affligem, Adelardus, Bush, Delirium Tremens, Paix Dieu, Maredsous, Belgoo ori Jupiler. Deasupra vitrinei, o serie de inscripţii amintesc de importanţă socială a berii, precum Beer is proof that God loves us and wants to be happy ori Here’s to alcohol: the cause of, and the solution to all of life’s problems. Pentru fanii înrăiţi ai berii, la intrarea în local puteţi găsi un magazin cu suveniruri: beri de toate soiurile (india pale ale, amber ale, stout, golden ale, flemish red, dubbel, triple, pils ori lager), fie în sticle, fie în ambalaje arătoase, pentru a fi oferite cadou.
Înăuntru se servesc aproximativ zece mărci de bere, împreună cu pachete de brânză delicioasă numai bună să sporească apetitul şi setea. În primăvara lui 2016, când cu ocazia unei vizite profesionale în Belgia m-am întors la The Beer Wall, am încercat vreo patru soiuri diferite, ultimul fiind Paix Dieu (Pacea Domnului), o bere cu o tărie de 10%. Pot spune cu mâna pe inimă că îşi merita denumirea: timp de jumătate de oră după ce am plecat din bar, nu am mai sesizat în jurul altceva decât Pacea Domnului.

Dinant, oraș din Ardeni, pe malul râului Meuse, locul nașterii lui Adolphe Sax, inventatorul saxofonului.
Ori pentru cei mai puțin pasionați de istorie, locul unde se produce berea Leffe 😉

GENT

Gent este fratele mai mare al Bruggelui. Cele două oraşe s-au dezvoltat şi şi-au luat avânt în aceeaşi perioadă, însă la un moment dat, din motive necunoscute mie Gent s-a detaşat, ajungând la acest moment al doilea oraş al Belgiei şi capitală a provinciei Flandra de Est. Din punct de vedere turistic, acesta lucru nu a fost un avantaj. Dezvoltarea economică şi creşterea demografică a imprimat Gentului un aer modernist, în contrast evident cu atmosfera medievală autentică a Bruggelui. A nu se înţelege ca Gentul nu ar merita vizitat, însă aici nu veţi regăsi decorul celuilalt oraş.

Cel mai spectaculos obiectiv din Gent a fost pentru mine fortăreața Gravesteen (Het Gravesteen), o altă minune arhitecturală a constructorilor din vechime. Ridicat în jurul anului 1180 de Filip de Alsacia la întoarcerea din cruciade, are ca model fortăreţele ridicate de templieri în Tara Sfântă. Efectiv castelul este edificat pe apă; nu ştiu dacă la momentul construcţiei conformaţia solului era acelaşi, însă acum zidurile se termina în apa canalului, atunci când nivelul este mai ridicat. Am avut aceasi senzaţie de admiraţie profundă ca şi la vederea catedralei Notre Dame din Brugge, văzând un edificiu din piatra masivă încă în picioare după aproape 1000 de ani de construcţia sa. Totodată, canalul de la baza lui creează un efect vizual deosebit de spectaculos: zidurile cenuşii, crenelurile şi turnurile impunătoare se oglindesc în apă, dând naştere unui al doilea castel răsturnat.

Ca şi la Brugge, amatorii de plimbări pe distanţe lungi au de ales între bărci şi trasuri trase de cai. Canalele gentului sunt oarecum mai largi decât cele din Brugge şi nu dau acea senzaţie de intimitate plăcută, însă sunt împodobite pe margini cu flori multicolore, iar uneori oamenii socializează stând pe marginea canalului, cu picioarele atârnând deasupra apei. De asemenea, mersul pe bicicleta este la ordinea zilei. Toate arterele importante au amenajate în lateralul lor piste pentru ciclişti de culoare cărămizie, iar bicicletele sunt legate de stâlpi, balustrade ori lăsate pur şi simplu rezemate la intrarea în magazine. Am remarcat şi aici o grijă deosebită în ceea ce priveşte întreţinerea şi aspectul general al oraşului. Toate clădirile, fie aparţinând domeniului public, fie case particulare sunt îngrijite, fără faţade cojite ori murdare. Este probabil consecinţa conştientizării faptului că fiecare ban investit în acest sens are drept urmare pe termen mediu şi îndelungat obţinerea unor venituri corespunzătoare.

Cea mai pitoreasca zona mi s-a părut cea canalului mărginit de străzile Graslei şi Korenlei. Este o zonă de promenadă mereu aglomerată, unde poţi face shopping, beau o cafea ori o bere belgiană rece sau pur şi simplu plimba fără un scop anume.

 

Lille, oraș francez situat la câțiva kilometri de granița cu Belgia, a patru zonă metropolitană din Franța, după Paris, Lyon și Marsilia

 

Izegem și Roeselare, orașe din provincia belgiana Flandra de Vest (West-Vlaanderen), cu două castele foarte interesante: Kasteel Blauwhuis (Izegem) și Kasteel van Rumbeke (Roeselare)

 

 

Sluis (Țările de Jos), localitate de la granița cu Belgia, la nici o oră de mers cu mașina din Brugge