Între ascensiunea către Vf. Omu și cea către Zaplazul din Piatra Craiului, am hotărât să facem o zi de pauză pentru „recuperare”. Însă nici să stăm degeaba la pensiune nu prea suna în concordanță cu scopul excursiei, așa că am votat în favoarea unei plimbări scurte prin Cheile Dâmbovicioarei.
Imediat după prânz și o scurtă siestă în pat, ne-am urcat în mașină și am pornit la drum. Am mers circa 30-40 minute pe DN 73 (Brașov - Pitești), coborând în direcția Rucărului, iar în localitatea Podu Dâmboviței, am virat dreapta către masivul Piatra Craiului. Încă 4-5 km de mers pe străzile înguste și am ajuns la intrarea în chei.
De la prima privire mi-au adus aminte de Cheile Bicazului: aceiași pereți înalți care dau impresia ca se ating în partea superioară, aceași șosea îngustă și șerpuită printre versanții verticali. Singura deosebire era că drumul era drept, în contrast cu panta abruptă a Cheilor Bicazului.
Prima oprire: Peștera Dâmbovicioara. Am parcat mașina în apropierea intrării, am achitat taxa de acces, iar un puștiulică simpatic pe post de ghid ne-a preluat și ne-a condus în interior, în timp ce turuia o poveste învățată pe de rost, din care nu cred că înțelegea mare lucru. Undeva în trecut, în perioada jurasică, când dinozauri încă bântuiau Pământul, apele Dâmbovicioarei au taiat în masivul calcaros o galerie de peste 500 m, din care doar o mică parte este deschisă publicului. Ramificațiile sunt puține, asemenea și formațiunile calcaroase tip stalagmite și stalactite. Așa se face că vizita nu ne-a luat mai mult de 15 minute, după care am ieșit afară și ne-am continuat drumul pe jos, de-a lungul firului apei.
Despre Chei în sine, nu sunt prea multe de spus, în afară de câteva cuvinte referitoare la modul de formare. Ca și peștera cu același nume, defileul s-a format ca urmare a erodării treptate de-a lungul a milioane de ani a straturilor calcaroase ori de gresie din care este format masivul muntos. De fapt, cheile propriu-zise sunt undeva în aval de peștera, acolo unde pereții verticali ating uneori și înălțimi de aproape 200 m. Această porțiune este însă scurtă (aprox. 2 km), însă și secțiunea din amonte de peșteră este la fel de frumoasă și merită vizitată: pereți înalți și abrupți, acoperiți de vegetație luxuriantă, din care răzbat din loc în loc arbori crescuți pe un petec de câteva palme unde cu timpul s-a strâns un pic de pământ fertil. Iar undeva către nord, deasupra capetelor celor care merg pe drum se ridică culmile abrupte ale masivului Piatra Craiului.
Destule vorbe... vă las să admirați câteva instantanee fotografice, în speranța că odată ajunși în zonă veți avea curiozitatea să o luați la pas prin această oază de verdeață și piatră. De menționat doar că în zonă, pe lângă Cheile Dâmbovicioarei, mai există și alte formațiuni asemănătoare, precum Cheile Brusturetului, Cheia Lungă și Cheia Strâmtă, dar și lanțul de chei al Dâmboviței.
