Este 29 septembrie 2025, a doua zi după alegerile parlamentare din Moldova de peste Prut. Pro-europenii de la PAS au obținut peste 50% din voturi, ceea ce înseamnă că pot forma un guvern fără dodoni și ilanișori. Din avalanșa de știri centrate pe situația de pe malul stâng al Prutului, îmi sare în ochi o știre care pentru unii ar putea părea mai puțin importantă:
Nu, nu pare cine știe ce, dar pentru Moldova e un semn serios al începerii ruperii de fostul spațiu al URSS și orientării către Europa. Cei care locuiesc sau au locuit în imediată apropiere a graniței estice a României știu că orice garnitură care trecea frontiere dinspre/înspre răsărit trebuia să fie supusă unei operațiuni extrem de complicate de schimbare a boghiurilor între ecartamentul larg (specific fostei URSS) de 1.520 mm și cel normal (folosit de majoritatea statelor lumii) de 1.435 mm. Decenii la rând, economia Moldovei a fost orientată către est, legăturile cu foștii stăpâni dovedindu-se deosebit de rezilient. An după an, gazul ieftin venit pe conductă prin "bunăvoința" lui Vladimir Vladimirovici a fost deopotrivă o binecuvântare și un blestem, pentru că a creat o dependență greu de scuturat de pe umerii unei țări considerată cea mai săracă din Europa. Pe cale de consecință, nu a existat niciun imbold din partea guvernărilor și președinților de la Chișinău de a schimba ceva în acest domeniu.
Însă nimic nu durează la nesfârșit: plecați la muncă în Occident prin mijlocirea pașapoartelor românești, moldovenii au realizat treptat că, precum captivii din Alegoria Peșterii lui Platon, dincolo de granițe există o altă civilizație la ani distanță de ruskii mir. Încet-încet, mentalitățile lor s-au schimbat, iar rămășițele perioadei în care de la Cahul la Vladivostok exista o singură țară au început să dispară.
Undeva în străfunduri, în adâncul betonului și cărămizilor din care au fost ridicate clădirilor, în aerul înnăbușitor ce îl respiram, în însăși substanța lucrurilor se simțea ceva nedefinit. Ceva malefic ce sălașluia în stare latentă, rănit, muribund, însă în continuare plin de venin. Inițial am crezut că senzația era dată de diferența de dezvoltare economică și socială, însă ulterior am realizat că (cel puțin zona Chișinăului) nu este cu mult în urma României. Alții mi-au sugerat că cei aproximativ 150 de ani de influență rusească își lăsaseră în mod firesc amprenta asupra societății. Abia la momentul la care scriu această relatare îmi dau seama că era mai mult decât o influență rusească: de fapt era un iz stalinist-bolșevic care încă trăia chiar și la 25 ani de la destrămarea măreței Uniuni Sovietice. Nici acum nu pot spune ce mi-a creat acea impresie. Dincolo de reclamele și anunțurile în limba rusă, dincolo de târgul de vechituri din centrul orașului de unde mi-am cumpărat o butelcă de votcă cu stema Rusiei, demonul stalinismului încă mai dăinuia în Republica Moldova. Nu la vedere, ci ascuns undeva în întuneric precum Răul din romanul It al lui Stephen King, gata să muște ori să ademenească cu viziuni frumoase, pentru că în final să îl înhațe pe naiv și să îl târască înapoi în tenebrele perioadei Ciumei Roșii.
Era ceea ce scriam în urmă cu 10 ani despre Basarabia, în articolul România de peste Prut. În iulie anul acesta (2025) am trecut din nou Prutul. Dacă data trecută vizitasem cramele de la Cricova, de data aceasta am decis să le vedem și pe cele de la Mileștii Mici. Dar nu despre acestea vreau să vorbesc deocamdată, ci despre schimbarea de atmosferă pe care am perceput-o la sosirea în Chișinău. Deși limba rusă e în continuare prezentă la tot pasul pe stradă, ceva s-a schimbat. Izul stalinist-bolșevic sesizat la prima vizită aproape că a dispărut. Tinerii de pe stradă au un aer modern și par prin gesturile și atitudinea lor, că privesc spre un viitor rupt de trecutul părinților lor. A nu se înțelege că Moldova e pornită definitiv pe drumul european: așa cum a demonstrat-o și România recent, opiniile se pot schimba într-o clipă, nostalgiile trecutul pot reveni foarte ușor, iar perioadele de tristă amintire se pot transforma foarte ușor în "eram cineva pe atunci, acum suntem sclavi". Rămâne de văzut dacă greutățile schimbării de macaz nu vor întoarce îngusta fâșie de pământ dintre Prut și Nistru vorbitoare de limba română din nou către "civilizația binefăcătoare" a Rusiei imperiale.
În rest, statuia voievodului Ștefan e în același loc, iar moldovenii îi acordă în continuare același respect, depunându-i zilnic flori la picioare.
* * *
Cramele de la Mileștii Mici (sau Combinatul de Vinuri de Calitate "Mileștii Mici", cum este denumit oficial) sunt situate la aproximativ 20 km sud-est de Chișinău, în localitatea cu același nume din raionul Ialoveni. Guiness Book consemnează că aici se află cea mai mare colecție de vinuri din Europa (circa un milion și jumătate de vinuri de colecție). Ca și cele de la Cricova, cramele de la Mileștii Mici se desfășoară în subteran, în aproape 200 km liniari de galerii, din care 55 km sunt folosiți în scopuri strict tehnologice. Rețeaua de galerii este organizată în veritabile străzi și bulevarde, fiecare purtând denumiri ale soiurilor produse aici: Aligote, Cabernet, Riesling sau Traminer.
Accesul în subteran se face cu carturi electrice, care se opresc în diferitele puncte de interes ale turului, pe măsură ce ghidul îți explică întregul proces tehnologic de fabricație, începând de la depozitarea materiei prime culese în prealabil și până la îmbutelierea produsului finit și etichetarea ambalajelor. Aici am aflat un amănunt istoric amuzant: după venirea la putere a lui Gorbaciov, aceasta a realizat efectul distructiv al consumului asupra sănătății publice în Uniunea Sovietică, dar și a eficienței economice. Drept urmare, acesta a încercat o prohibiție parțială pe întreg cuprinsul uniunii (așa-numita "lege seacă"), cele mai cunoscute măsuri fiind:
- restricționarea orelor de vânzare: Băuturile alcoolice se vindeau doar între orele 14:00 și 19:00:
- reducerea producției: Producția de stat a vodkăi a fost drastic redusă, iar prețurile au crescut cu 20-30%:
- distrugerea viilor: Campania a vizat nu doar vodkă, ci și viticultura, fiind distruse suprafețe mari de viță-de-vie (de la 200.000 la 168.000 de hectare), inclusiv rezerve celebre:
- închiderea a sute de întreprinderi de producție a alcoolului.
Pe termen scurt, măsurile adoptate au avut urmări pozitive: consumul oficial de alcool a scăzut, mortalitatea de asemenea, iar speranța de viață a crescut temporar, înregistrându-se o scădere a accidentelor rutiere și de muncă produse pe fondului consumului de alcool. Cu toate acestea, pentru că memoria oamenilor e scurtă, iar lecția americană din perioada 1922-1930 nu a fost învățată deloc de conducerea sovietică, consecințele negative le-au eclipsat în mare măsură pe cele benefice: bugetul de stat a fost afectat, întrucât a pierdut sume uriașe din taxe, ceea ce a accelerat criza economică din timpul Perestroikăi, populația a început să distileze ilegal alcool acasă (samogon), astfel că zahărul (ingredient esențial în procesul de distilare) a dispărut din magazine din cauza cererii ce a explodat, în timp ce restricțiile au favorizat crearea de structuri mafiote care se ocupau cu contrabanda și distribuția ilegală. Din cauza nepopularității masive, a pierderilor economice și a eșecului de a schimba obiceiurile populației mult prea amatoare de băut, campania a fost abandonată oficial la sfârșitul anului 1988, însă efectele sale s-au resimțit până în anii '90, Gorbaciov recunoscând personal că "aspectele negative ale campaniei au depășit pe cele pozitive".
Cât privește cramele de la Mileștii Mici, "legea seacă" a avut în mod evident un efect nefast... dar nu numai. Evident, mii și mii de hectare de viță de pe teritoriul RSS Moldovenească au fost tăiate, iar activitatea combinatului s-a restrâns în mod semnificativ. Cei din conducere care mai aveau un dram de creier au încercat o conservare (mai mult sau mai puțin sancționată de cadrul legislativ) a colecției de vinuri, ascunzând o mare parte din aceasta în nișe mascate de pereți falși. Însă efectul care a dăinuit în timp a fost acela că soiuri ce existau încă din 1969 au fost păstrate o perioadă mai îndelungată, ceea ce a dus la sporirea Colecției de Aur a cramelor, a valorii acesteia și în final la includerea în Guiness Book în anul 2005.
La final, tradițională masă îmbelșugată specifică ospitalității moldovenilor, stropită din abundență cu vin alb, sec și roșu. Personal, turul de la Cricova din urmă cu zece mi s-a părut nițeluș mai interesant, mai ales partea finală din zona de HoReCa. În fine, chestiune de gusturi...
