Geografia orașului Lyon este definită de întâlnirea fluviului Ron (Rhône) cu râul Sona (Saône), în partea sudică a centrului istoric, acolo unde apele celor două cursuri se strâng într-o peninsulă îngustă cunoscută sub numele de „Presqu'île" (aproape-insula). Relieful orașului este marcat de două coline importante, situate la vest și la nord de centrul vechi, precum și de o câmpie întinsă și joasă la est de malul Ronului. Această configurație naturală neobișnuită – un oraș strâns între ape și dealuri – este de fapt cheia care explică felul în care arhitectura lyoneză s-a dezvoltat pe orizontală acolo unde spațiul o permitea și pe verticală acolo unde nu avea încotro.
Pe colina Fourvière, aflată în partea vestică a orașului, se găsesc Bazilica Notre-Dame de Fourvière, palatul episcopal, un turn metalic destinat transmisiunilor TV – inspirat vizibil de ultimul segment al Turnului Eiffel – și un funicular care urcă panta abruptă a colinei. La est se întinde partea modernă a orașului, acolo unde se concentrează și cea mai mare parte a populației, iar la nord se ridică colina Croix-Rousse, cartierul tradițional al atelierelor și magazinelor de mătase, pentru care orașul a fost cândva faimos în toată Europa. Orașul medieval (Vieux Lyon) a fost construit pe malul vestic al Saonei, la poalele colinei Fourvière, la vest de peninsulă. Iar pe mica limbă de pământ dintre Ron și Sona se deschide una dintre cele mai mari piețe publice din Europa – Place Bellecour.
De la Lugdunum la capitala mătăsii
După ce, în perioada stăpânirii romane, Lugdunum (denumirea veche a orașului) fusese centrul politic și administrativ al Galiei romane, dezvoltarea masivă a urbei a început în perioada Renașterii și s-a accelerat considerabil în secolele XVII și XVIII, atunci când industria prelucrătoare a mătăsii, atelierele și fabricile din domeniu au atras resurse importante, transformând orașul într-unul dintre cele mai importante centre financiare nu doar din Franța, ci din întreaga Europă. Așa se face că astăzi Lyon este al treilea oraș al Franței ca populație și a doua zonă metropolitană după același criteriu. Nevoia funcțională determinată de afluxul forței de muncă care brusc a început. să se reverse în oraș a influențat în mod indirect și arhitectura: în zonele tradițional locuite de lucrătorii în fabricile de mătase clădirile, înalte de cinci-șase etaje, au tavane care urcă adesea la peste patru metri și ferestre foarte înalte, dese, aproape fără ierarhie pe fațadă, menite să lase să pătrundă cât mai multă lumină naturală, indispensabilă unei munci de mare finețe vizuală. Fațadele sunt de regulă netede, discrete, aproape austere – spiritul lyonez nu se complace în ostentație, iar frumusețea reală se ascunde adesea în curțile interioare, nu pe stradă.
Această prosperitate istorică nu a rămas doar o notă de subsol; ea s-a scris direct în piatra clădirilor, mai ales în zona veche a orașului. Spre deosebire de Parisul aglomerat și sufocat de turiști veniți din toate colțurile lumii, Lyon îți lasă impresia unei atmosfere mai aerisite, mai elegante și, de ce nu, sensibil mai civilizate: străzi curate, fațade îngrijite și plăcute privirii, grupuri statuare la tot pasul, edificii publice impunătoare care nu se grăbesc să-și strige importanța, ci o lasă să se vadă în proporții și în detalii.
Dacă vrei să înțelegi cu adevărat arhitectura Lyonului, trebuie să te pierzi (la propriu) în Vieux Lyon, cartierul medieval și renascentist întins pe malul vestic al Saonei. Aici, parcelarea medievală – lungă și îngustă, „în clape de pian", trasată între două străzi paralele – a impus, odată cu bogăția adusă de bancherii florentini stabiliți în oraș în siajul Ecaterinei de Medici, o soluție arhitecturală unică: traboulele. Cuvântul „traboulă" vine din latinescul trans ambulare – „a trece prin". Sunt pasaje interioare, ascunse în spatele unor uși discrete, care traversează clădiri și curți întregi, permițând trecerea dintr-o stradă în alta fără ocolul pe fațadă. Există peste 400 de asemenea pasaje în tot Lyonul, dintre care aproximativ 200 doar în Vieux Lyon. Cele mai vechi dintre ele erau folosite de negustorii de mătase pentru a transporta baloturile de stofă la adăpost de ploaie, dar au avut și un rol istoric mult mai dramatic: în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, rezistența lyoneză le-a folosit pentru a scăpa de patrulele Gestapo-ului.
Dincolo de utilitate, traboulele sunt și mici muzee de arhitectură ascunse ochiului trecătorului grăbit. Curțile lor interioare reproduc, adesea, modelul patio-ului roman: galerii suprapuse de influență italiană, un puț central (semn, în epocă, al bogăției proprietarului, căci apa curentă nu exista în locuințe), scări în spirală săpate direct în piatră și fațade sculptate cu blazoane, figuri religioase sau motive decorative de inspirație italiană. Cea mai lungă traboulă din Vieux Lyon leagă numărul 54 de pe rue Saint-Jean de numărul 27 de pe rue du Bœuf, traversând patru curți și tot atâtea clădiri. O alta, la numărul 8 de pe rue Juiverie, adăpostește galeria Philibert de l'Orme – o curte a Casei Bullioud unde tânărul arhitect a conceput un sistem de galerie susținută pe trompe (console de piatră sculptată), o soluție tehnică și estetică ce marchează, se spune, ruptura definitivă de goticul care domina până atunci arhitectura franceză, în favoarea limbajului Renașterii italiene. Din păcate, din cauza documentării deficitare înainte de plecare, am aflat aceste lucruri abia după întoarcerea în țară.
...sau măcar amăgiți-vă foamea cu dulciurile și prăjiturile vândute în magazinele care din fericire nu trag obloanele la ora prânzului.
De pe dealul Fourvière, asupra întregului oraș veghează Bazilica Notre-Dame, închinată Fecioarei Maria, a cărei intervenție spectaculoasă se spune că ar fi salvat Lyonul de ciuma bubonică ce a măturat Europa în 1643, precum și de invazia forțelor militare prusace din războiul din 1870–1871. Deși arhitectura bazilicii este de inspirație romanică și bizantină, construcția în sine este relativ recentă, fiind finalizată abia în pragul secolului XX, în 1896. Încadrat de patru turnuri așezate în cele patru colțuri, edificiul reunește toate caracteristicile stilurilor din care se inspiră: ziduri groase din piatră, contraforturi exterioare masive și ferestre mici, dimensionate să susțină fără efort greutatea impresionantă a fațadei monumentale și, la nevoie, să servească apărării în cazul unui asediu – deși, la momentul edificării, ideea unui refugiu defensiv era deja pur simbolică. Tocmai din pricina corpului voluminos și a celor patru turnuri de colț, lyonezii au poreclit clădirea „elefantul răsturnat" (l'éléphant renversé), pentru că, privită de la distanță, seamănă vag cu un pachiderm căzut pe spate, cu picioarele în aer. La aproximativ o sută de metri de bazilică se înalță o replică miniaturală a părții superioare a Turnului Eiffel – turnul metalic de transmisie TV al orașului.
Un detaliu mai puțin vizibil turiștilor grăbiți: edificiul adăpostește, de fapt, două biserici suprapuse. Una la nivelul solului, somptuoasă, bogat împodobită cu picturi, mozaicuri și statuărie, și una la subsol/demisol, cu un design mult mai simplu și mai auster, aproape ca o criptă.
Lyon nu înseamnă însă doar edificii vechi: orașul are și o zonă cu arhitectură modernă, cu clădiri din oțel și sticlă, esplanade largi unde seara se adună tinerii (dar nu numai) ori centre comerciale.
Ca o concluzie, aș zice că Lyonul nu s-a construit ca o capitală care își impune un singur stil de sus în jos, ci ca o acumulare organică de răspunsuri arhitecturale la nevoi foarte concrete – spațiu puțin, lumină multă, apă la îndemână, bogăție de arătat cu măsură. Rezultatul e un oraș care nu se grăbește să te copleșească precum Parisul, ci se lasă descoperit treptat, colină după colină, mal după mal, curte ascunsă după curte ascunsă – exact genul de loc în care merită să te pierzi puțin, mai ales dacă restaurantele tot au tras obloanele la prânz.
