Toamna anului 2023 mi-a adus "cadou" o nouă deplasare în străinătate, deși abia revenisem de la Chamonix. Un mesaj mă aștepta în mailul de serviciu, anunțându-mă că fusesem selectat pentru o vizită de lucru tocmai la Trondheim, în Norvegia. O deplasare care care a presupus în total 5 zboruri (două la dus și două la întors), dar nu asta este important acum.
Trondheim este un oraș de aproximativ 200.000 de locuitori, al treilea ca număr de locuitori. Fondat în primul mileniu d. Hr. ca post de comerț pentru vikingi, a fost până în 1217 capitală a Norvegiei, fiind numit multă vreme Nidaros. O importantă arhidioceză (echivalentul arhiepiscopiei) catolică a existat pe teritoriul orașului încă din perioada timpurie a creștinismului, până în secolul 16, când reforma protestantă, care a prins rădăcini înspre nord, departe de influența Romei, a ajuns și pe aceste meleaguri, astfel că arhiepiscopul în funcție la acel moment, a fost nevoit să fugă în Țările de Jos, unde și-a trăit restul vieții.
Așezat la gura de vărsare a râului Nidelva în fiordul Trondheim, orașul nu sare deloc din tiparele orașelor nordice: nimic spectaculos care să-ți taie răsuflarea, străzi ordonate și curate, servicii publice impecabile, aproape tot tacâmul unui loc în care să duci un trai liniștit fără nimic în comun. Pe malurile râului poți vedea înșiruite construcții semilacustre din lemn specifice Scandinaviei, asemănătoare cu cele din portul din Bergen, vopsite în culorii vii sau pastelate și ridicate pe piloni din lemn, pentru a le proteja de o eventuală creștere a nivelului apei. Un pic mai sus în amonte, se ridică semeață Catedrala ce poartă vechiul nume al orașului (Nidaros), construită din monoliți de piatră în nelipsitul stil gotic al Europei de Vest.
Catedrala Nidaros (Nidarosdomen, pentru localnici) e, fără doar și poate, vedeta orașului, o construcție gotică impunătoare, ridicată chiar pe locul unde a fost înmormântat regele Olav al II-lea, cel care a devenit ulterior sfântul patron al Norvegiei, după ce norvegienii i-au iertat, se pare, obiceiul de a creștina oamenii sub amenințarea tăișului sabiei. Fațada vestică arată ca un catalog de sculptură medievală scos din minți: rânduri întregi de sfinți, regi și figuri biblice, înșirați unii peste alții pe fațadă ca într-un fel de Instagram din piatră al Evului Mediu, fiecare cu poziția și expresia lui, unii sever, alții aproape amuzați de propria soartă de a fi rămas acolo, la vedere, sute de ani. Înăuntru, lumina care se strecoară prin vitraliile mari cade pe piatra cenușie într-un mod aproape teatral, iar ecoul pașilor pe podea are ceva solemn, genul de liniște care te face involuntar să vorbești în șoaptă chiar dacă nimeni nu ți-a cerut-o. Cel mai probabil cea mai nordică catedrală gotică medievală din lume (norvegienii țin morțiș la acest superlativ, și cine sunt eu să-i contrazic), Nidaros a fost timp de secole punctul final al unui pelerinaj important, drumul Sfântul Olav, iar azi rămâne încă unul din motivele pentru care oamenii se opresc din drum tocmai la Trondheim.
Trecând peste râu, se ajunge în zona Universității de Științe și Tehnologie (NTNU pentru prieteni), un campus întins care pare să fi înghițit o bună parte din oraș, plin de studenți nordici blonzi și înalți care se plimbă cu biciclete ca și cum ar fi ieșit dintr-o reclamă IKEA. De acolo, coborând înapoi spre râul Nidelva, ajungi în cimitirul orașului, care seamănă mai degrabă cu un parc decât cu un loc în care îi înmormântezi pe cei dragi — iarbă tunsă impecabil, bănci așezate cu grijă printre pietre funerare vechi de secole, iar liniștea de acolo nu are nimic apăsător, ba dimpotrivă, ai senzația că e locul perfect pentru un picnic contemplativ, dacă ești genul căruia îi plac astfel de activități. Norvegienii, se pare, au reușit să transforme și moartea într-un exercițiu de bun-gust scandinav.
Nu știu alții cum sunt, dar personal am început să-mi displacă orașele turistice mari și aglomerate, unde te calci pe picioare cu alții și unde fiecare colț de stradă pare proiectat special pentru selfie-uri. Prefer în schimb localitățile mici și zonele liniștite, unde poți simți cu adevărat "pulsul" locului, iar totul în jur își păstrează aerul autentic, fără artificii puse acolo special pentru turiști. A fost exact genul de senzație pe care am încercat-o mergând pe străzile înguste ale Trondheimului, printre case din scândură de lemn vopsite discret, baruri mici și cochete unde localnicii își beau berea în tăcere ca și cum ar discuta despre vreme fără cuvinte, ori magazine ieftine, încă necontaminate de "virusul" supraprețurilor apărut odată cu turiștii. Nu exista nicio coadă la nimic, nimeni nu încerca să-ți vândă un magnet de frigider cu tridentul lui Thor, iar asta, sincer, e o formă de lux pe care orașele mari au uitat-o de mult.
