La Palma (Las Canarias) și Transvulcania by UTMB 🇪🇸

Insulele Canare sunt un arhipelag format din opt insule de origine vulcanică (Fuerteventura, Lanzarote, Gran Canaria, Tenerife, La Gomera, La Palma, El Hierro) din Oceanul Atlantic, lângă coasta de nord-vest a Africii, aproximativ la aceeași latitudine cu Marocul. Ele constituie una din comunitățile autonome ale Spaniei, cea mai sudică din acestea. Cu o populație de 2.200.000 locuitori, formează împreună cu Insulele Azore (Portugalia), Madeira (Portugalia) și Insulele Capului Verde regiunea denumită Macaronesia (nu Macronezia). Cu o climă tropicală la nivelul solului, sunt o destinație turistică importantă.

Și acum un fapt interesant: denumirea arhipelagului nu are ca origine micuțele păsări cu penaj galben deschis, ci acestea (native din această zonă, alături de Madeira și Azore) au fost denumite după arhipelag.

Dintre cele opt insule, La Palma a fost cea vizitată de mine. Denumită Isla Bonita (Insula Frumoasă), este practic un vulcan a cărei parte superioară a ieșit la suprafață, ajungând la 2.426 m în punctul denumit Roque de Los Muchachos. Undeva în trecutul îndepărtat, caldera vulcanului (Caldera de Taburiente) s-a fisurat în lateral, formând o ravenă (Barranco de las Angustias) care duce până la ocean, în partea vestică a insulei, lucru care poate fi observat cel mai ușor în fotografiile din satelit.

De altfel, activitatea vulcanică nu a încetat pe insulă. În partea de sud există o culme vulcanică, formată dintr-o multitudine de cratere. La 19 septembrie 2021, după o serie de cutremure, lava a început să erupă prin cinci guri situate într-o zonă împădurită, distrugând o zonă întinsă situată între punctul original al erupției și ocean, lăsând în urmă un câmp de lavă și cenușă vulcanică. Abia în decembrie, după trei luni de curgere continuă a lavei, erupția a fost declarată terminată, pagubele fiind estimate la acel moment la aproape un miliard de euro.

În 2022, am încercat să continui tradiția ultramaratoanelor "exotice" cu Transvulcania. La cel moment, evenimentul făcea parte din circuitul UTMB, având un număr de trei curse de anduranță (24k, 50k și 72k), precum și o cursă verticală. La câteva luni după cursă, organizatorii au anunțat dezafilierea de la organizație, scopul declarat fiind dorința de a se "reinventa". Motivele concrete care au stat la baza acestei decizii sunt mult mai complexe și nu își au locul aici....

Cum între România și Canare nu există zbor direct (evident), am fost nevoit să optez pentru un zbor cu escală. Dacă de la București la Munchen cursa de puțin peste două ore a trecut aproape pe nesimțite, cel de-al doilea zbor până în La Palma a fost de peste 5 ore, în care am stat nemișcat în scaun. Mă gândesc de pe acum cum va fi când voi zbura pentru prima oară peste ocean ori în Extremul Orient.
După aterizare și luarea bagajului, am ridicat mașina rezervată de la biroul de închirieri din incinta aeroportului și am plecat spre Los Llanos de Aridane. Localitatea este situată în cealaltă parte a insulei a insulei, pe coasta vestică, așa că am trecut creasta muntoasă ce desparte insula coducând pe serpentinne și șosele șerpuite ce străbăteau versanții pe care urma să alerg câteva zile mai târziu. Aproape de destinație, aplicația Waze (pentru alegerea drumului cel mai rapid) m-a băgat pe niște străzi înguste și întortocheate, dar în cele din urmă m-am trezit în faza complexului unde rezervasem cazarea.
Așa cum spuneam mai sus, în 2021 sudul insulei fusese devastat de o erupție vulcanică spontană. Ajuns la complexul unde eram cazat am avut surpriza ca din fața bungalow-ului ce îmi era rezervat să am o priveliște aproape perfectă a micului con vulcanic ce se formase în urma erupției și care în acele momente încă mai fumega, semn că în adâncuri lucrurile încă nu se liniștiseră.

Întrucât nu mai rămăsese mare lucru din prima zi, am preferat să trag o fugă la malul mării, în Puerto de Tazacorte, un mic port situat la "gura de vărsare" a uriașei ravene ce pornește din caldera vulcanului și se oprește în apa oceanului. Aici, pe unul din versanții exteriori ai ravenei urma să aibă loc cursa verticală, dar constituia una din cele mai dificile porțiuni are cursei de 70k, căci alergătorii aflați la capătul unei urcări istovitoare până la Roque de los Muchachos trebuie să coboare brusc circa 900 de metri, deși la acel moment cvadricepșii picioarelor sunt praf. Inițial și eu mă înscrisesem la această cursă, însă în cele din urmă, pe ultima "sută de metri" am decis să nu risc un DNF, așa că am cerut trecerea la cea de 50k.

O mostră a "nisipului negru" (cenușă vulcanică) de pe plaja din Tezacorte:

Un alt punct de atracție al insulei îl reprezintă craterul vulcanului San Antonio, lângă care se află cel al "fratelui" său mai mic, Tenguia. Privind o imagine din satelit a insulei, poți observa că de la marele crater din centrul acesteia pornește către extremitatea sudică (capul Fuencaliente) o creastă muntoasă presărată efectiv de o parte și alta de o înșiruire de alte cratere mai mici, "cicatrici" ale multiplelor erupții ce au modelat insula de-a lungul mileniilor. Unele sunt mai recente, altele mai vechi au fost deja revendicate de vegetația ce a crescut din cenușa vulcanică specifică insulei, însă toate (cu excepția celui care a erupt în 2021) sunt la acest moment inactive.
Fiind unul din craterele mari ale insulei, San Antonio are amenajat și un centru de informare și vizitare pentru turiști, precum și o parcare unde am putut lăsa mașina. Imediat după ce treci de incinta centrului, se iese pe o potecă care te duce, într-o urcare ușoară, către partea mai înaltă a buzei vulcanului. Am profitat de ocazie pentru a ridica drona timp de câteva minute, încercând să surprind câteva imagini panoramice de sus.

Cu ocazia drumul în sudul insulei, am reușit să bănuiesc că pe lângă sectorul turistic (care în mod evident aduce cele mai multe venituri zonei), în ceea ce privește restul economiei, aceasta se axează în mod preponderent pe agricultură, în special cultivarea bananelor. De sus unde mă aflam pe buza craterului, ori în plimbarea pe care am făcut-o în jurul vulcanului (pe traseul unde urma să alerg), am putut vedea pe malul oceanului, acolo unde terenul era mai plat, hectare întregi de solarii de bananieri și curmali. De altfel, și pensiunea turistică unde eram cazat era înconjurată de livezi de bananieri ori curmali, cu bananele învelite în folii de plastic pentru a favoriza coacerea rapidă.

După "vulcan", cuvântul care caracterizează cel mai bine insula La Palma este "arid". Cel puțin în ceea ce privește sudul insulei, relieful este format în mare parte din cenușă vulcanică, rocă goală și praf, totul presărat cu petice timide de vegetație sălbatică. Dacă în nord vegetația este mai viguroasă, cu conifere și copaci înalți (uneori chiar luxuriantă), sudul trădează faptul că a fost "câmpul de bătălie" a nenumărate erupții care au sufocat din fașă orice încercare a vegetației de a se instala în mod permanent. în primele zile nu am reușit să ajung până la extremitatea sudică a insulei, însă în ziua cursei am putut vedea sălbăticia peisajului din această parte a La Palmei.

A nu se înțelege că nordul insulei ar sta semnificativ mai bine. Plecând din Los Llanos de Aridane, am plecat către Caldeira de Taburiente ocolind prin partea de nord-vest a La Palmei, pe șosele șerpuite mărginite de versantul muntos în partea dreaptă și ocean în partea stângă. Coniferele sunt vegetația cea mai des întâlnită în această zonă, în special la altitudini înalte, însă solul are aproape același aspect uscat, fiind acoperit doar de un covor de ace de pin/brad căzute, de sub care rareori reușește să își facă loc vreun arbust ori fir de iarbă verde. La un moment dat, coniferele încep să să rărească simțitor, pentru ca în final să facă loc unui peisaj stâncos "dezolant", presărat ici și colo de plante pitice ori cu colorit strident, asemănătoare ca formă unor cactuși.

Fiind situată în mijlocul oceanului, departe de orice surse majore de poluare, atmosfera din La Palma este deosebit de curată. Acest lucru face ca la altitudini superioare, acolo unde nici poluarea luminoasă este redusă până la a fi inexistentă, să existe o zonă deosebit de propice pentru observații astronomice. așa se face ca în partea de nord a calderei, diversele guverne ale lumii ori institutele științifice potente din punct de vedere financiar să-și construiască observatoare astronomice de diverse tipuri, zona fiind una din cele mai propice pentru observații, a doua după cea din Hawaii, Statele Unite. Pe lângă ele aș fi alergat dacă aș fi participat la cursa de 70k, însă după cum am spus mai sus renunțasem în ultima clipă în favoarea celei de 50k, ceea ce privind în retrospectivă nu cred că a fost o ideea prea rea.

Situată în punctul cel mai înalt al insulei, Roque de los Muchachos este practic o formațiune de lavă vulcanică solidificată de dimensiuni relativ mici, care iese oarecum în evidență față de peisajul din jur. După ce îți lași mașina pe un mic platou din rocă roșcată ce trădează existența unor oxizi de fier, o potecă te duce către marginea propriu-zisă a calderei.

Caldeira de Tabuiriente este practic ceea ce-a mai rămas dintr-un vulcan care pe vremuri a modelat amodelat relieful întregii insule. Din locul în care mă aflam, am putut aprecia că diametrul acesteia este de aproximativ 3 - 4 km, însă adâncimea nu mi-a fost cu putință să o apreciez, întrucât pereții abrupți mă împiedicau să văd până jos. Un strat de nori subțiri bloca oarecum imaginea de ansamblu, dar printre ei am putut să văd la distanță undeva la malul Oceanului casele din Tazacorte (sau din Los Llanos de Aridane?). Am ridicat drona pentru câteva imagini și am fost pe punctul de a o pierde, întrucât curenții puternici ce se formau pe lângă pereți nu reușea să ducă la capăt comanda Return Home, riscând să se prăbușească ca urmare a epuizării bateriei.

După cum spuneam mai sus, erupția din 2021 distrusese o porțiune semnificativă a insulei. Și când zic "distrus" mă refer la faptul că lava revărsată a ras de pe fața pământului absolut tot ce a întâlnit în cale, de la vegetație la drumuri, case, mașini și mici afaceri. Efectiv între vulcanul nou format în coasta insulei și ocean la acest moment se întinde un câmp de roci vulcanice negre și atât. Dacă în în restul insulei, mici arbuști sau chiar copaci au reușit să își croiască drum la suprafață, aici tot a rămas mort. Dacă ar fi rocile ar fi roșii, te-ai putea crede pe Marte, într-o misiune de explorare. Lava revărsată nu a fost singura care a afectat insula: cenușa și zgura vulcanică aruncată în aer s-a depus în straturi groase și în alte zone situate pe direcția vântului, acoperind case, mașini și culturi întregi de bananieri. La doi ani de la erupție, încă se puteau vedeau case cu un strat gros de cenușă pe acoperiș, în timp ce administrația insulei încă încerca să refacă măcar drumurile care făceau legătura dintre zona Tazacorte / Los Llanos de Raidane și Fuencaliente.

Am lăsat la urmă Los Llanos de Aridane. Dacă vizitezi Santa Cruz de La Palma pe coasta estică, clădirile înalte cu mai multe etaje, hotelurile și plajele te-ar putea face să crezi că este cel mai mare oraș al insulei. Cu toate acestea, Los Llanos deține acest titlu, cu puțin peste 20.000 de locuitori. Este un Funchal mai mic, cu străduțe înguste, case vopsite în alb sau în culori aprinse.

În încheiere câteva imagini de pe traseul cursei, începând cu partea sudică, acolo unde zgura vulcanică s-a înstăpânit peste peisaj, cu excepția unor smocuri timide de vegetație care au reușit să reiasă la lumina soarelui ori a pinilor semeți cu conuri cât pumnul unui om mare, până la porțiunea finală, unde vegetația luxuriantă contrasta șocant de mult față de zone unde alergasem cu doar 15 minute mai devreme.